Săpânești o limbă străină la alegere în 14 zile.

Metoda care îți va schimba viața

Convinge-te că stăpânirea oricărei limbi străine în mai puțin de 30 de zile este posibilă.

Ai cunoscut deja Formula Fenomenalilor Multipoligloți, folosită în programul Fast Phrases, acum ți-o prezentăm pe Iuliana B. și tranziția ei. Cu siguranță ai avut în viață măcar o dată un astfel de moment, în care te gândeai că ești într-o situație fără ieșire. Așa s-a simțit nu de mult și Iuliana, acum o femeie serioasă care cu mândrie spune că de la zero a stăpânit spaniola, cea ce ia schimbat viața cu 180 de grade,

Povestea pe care o vei cunoaște imediat, dovedește faptul că pentru a vorbi fluent sau pentru a scrie într-o limbă străină nu trebuie:

  • să treci prin cursuri timp de mulți ani,
  • să risipești mulți bani pe cursuri private,
  • să sacrifici câteva zeci de ore săptămânal pentru învățarea vocabularului.

Șeful mi-a spus că voi fi concediată!

Și mai exact, că dacă voi repeta aceeași greșeală, mă concediază. De la bun început teama, că voi greși din nou, paralizându-mi fiecare acțiune. Doar nu am făcut greșeli din cauza faptului că sunt proastă – șeful aștepta de la mine imposibilul – trebuia să învăț spaniola în mai puțin de o lună după stabilirea cooperării cu un nou contractant. Un spaniol nativ! Într-un weekend m-am hotărât și am început să caut pe internet cele mai bune cursuri de limbi. Din păcate toate erau cu câteva mii de lei mai scumpe decât cel pe care mi-l puteam permitea. Dar în final am nimerit articolul despre prof. Carlsson și mai târziu Formula Fenomenalilor Poligloți.

Multilingvistul fenomenal

Profesorul Bartoș Lucian (1885-1927)

Se pare că este folosită în programul cartonașelor intereactive Fast Phrases. Nu doar că prețul era cu mult mai ieftin decât toate cursurile de limbi pe care le-am găsit, dar era și garantat faptul că voi învăța o limbă la alegere în 30 de zile. Eu în asta nu cred – mă gândeam. Dar am riscat și am comandat programul.

Mă interesa să încep învățarea cât mai rapid, vroiam să-i arăt șefului de ce sunt în stare. Spre uimirea mea, s-a demonstrat că există opțiunea de primire imediată a programului on-line. Accesul l-am primit prin e-mail în aceeași zi. Dintr-o dată am început învățatul. Se apropia plecarea în cadrul muncii în Madrid, nu-mi puteam permitea ca până la această oră să nu știu spaniola. Știam că șeful meu nu glumește și numai cum voi face o greșeală, își va îndeplini ”promisiunea” și mă va concedia.

Mulțumită Fast Phrases nu s-a întâmplat așa. Mai bine! Cu o lună mai târziu m-i s-a propus locul de muncă al actualului șef. Ghiciți de ce! Nu știa engleza! Dar eu știam – câteva zile după cumpărarea programului pentru învățarea spaniolei, știam deja că am nimerit cel mai bine, așa că imediat am cumpărat următoarea limbă – engleza. Au trecut mai puțin de două luni și eu fără stres pot să folosesc chiar 2 limbi noi, pe care până la această oră nu le știam de nici un fel. Și am primit avans și mărire. Și șeful meu? Ce să mai spun, i-am recomandat cartonașele interactive Fast Phrases :)

Tu tot îți poți schimba total viața!
Tot ce trebuie să faci, este să pariezi pe metoda corectă de învățare a limbilor!
Nu ezita, pentru că în curând:

  • vei stăpâni sfera de bază a limbii alese în aproximativ 10 zile,
  • după următoarele două săptămâni vei putea să te folosești de limbă la un nivel mediu avansat,
  • Calificările tale vor fi considerabil mai înalte – avansul sau o muncă mai bine plătită devin pentru tine o deschidere,
  • în excursii vei înțelege locuitorii oricărei țări – în timpul vizetelor la doctor, rezărvărilor de hotel sau în momentul comandării în restauran vei face față cu brio.

De ce până în acest moment ți-a fost atât de greu să înveți eficient o limbă străină?

Metoda, pe care acum ai cunoscut-o, se bazează pe aranjarea sincronizării totale a creierului (ang. Whole Brain Synchronization).
Numai folosirea iscusită a acesteia conduce la:

O MUNCĂ A CREIERULUI MAI EFICIENTĂ DE PÂNĂ PESTE 5 ORI

Cu fiecare zi de învățat, concentrarea și cunoștiințele tale de memorare vor crește. Și numai de tine va depinde faptul la ce nivel te stabilești. Nu te teme – tot ce trebuie să faci, este să repeți cuvintele regulat!

GRĂBEȘTE DE CÂTEVA ORI RITMUL DE ÎNVĂȚARE AL LIMBII. TOTAL AUTOMAT!

Mulțumită stimulării ambelor semisfere ale creierului nu va mai trebui să te gândești tot timpul la învățat sau să repeți într-una în minte noile cuvinte, pentru a le reține. Mulțumită rețelei puternic construite de asocieri, care apar în mod constant în subconștientul tău, niciodată nu te vei pierde – fiecare cuvânt, pe care l-ai cunoscut, îți va veni în memorie în situația corespunzătoare.

Ultimul element care decide eficiența nerepetată a acestei metode este forma acesteia. Este vorba despre cărțicelele multimediale pentru învățat limbi, așa numite cartonașe, mulțumită cărora înveți limba străină prin utilizarea calculatorului. Cheia este faptul, că fiecare cartonaș conține nu doar combinația cuvântului nou pentru tine cu locația sa naturală din context, dar de asemenea înregistrări de sunet cu exprimarea corectă a frazei și în final un exemplu de folosire al acestuia în propoziție.

Mulțumită acesteia în timpul învățării creierul tău funcționează pe deplin sincronizat și lucrează pe diferite planuri. În comparație cu cartonașele obișnuite, care prezintă numai scrisul cuvântului în limba română și scrisul acestuia în limba străină aleasă, ai încă două surse suplimentare de ajutor. Creierul tău, ca efect, construiește câteva asimilări diferite și tu reții cuvântul de 5x mai repede.

Pe lângă acestea, procesul de uitare este încetinit de cinci ori. Totul pentru că în creierul tău există deja o rețea foarte puternică și continuă de asimilări în jurul cuvântului dat. Creierul tău pur și simplu nu îl poate scoate din memorie!

Pentru marea majoritate de utilizatori sunt suficiente mai puțin de 2 zile, pentru a învăța aproximativ 270 de cuvinte noi! Este suficientă folosirea regulată a programului, pentru ca după 3 săptămâni să poți comunica liber într-o limbă străină.

Toate acestea au fost introduse într-un program – cartonașele interactive numite Fast Phrases. Reține că acesta este singurul program de pe piață care se bazează pe Formula Fenomenalilor Multipoligloți.

Folosirea Fast Phrases:

Nu vei găsi o a doua astfel de garanție!

Garanția satisfacției

Preocupați de satisfacția cât mai înaltă a clienților noștrii, primele comenzi ale cartonașelor Fast Phrases sunt acoperite cu garanția de 30 de zile a returnării fondurilor. Fiecare client care folosește regulat cartonașele Fast Phrases și nu învață într-o perioadă de 30 de zie într-un nivel comunicativ limba, obține returnarea fondurilor de 100% a plății plătite. În acest scop trebuie să se depună reclamarea pe calea e-mail-ului.

De ce considerăm că această garanție este o soluție bună?

Anii de experiență și analizele ne-au arătat că, cheia succesului de vânzare nu este o investiție de milioane, reclama produsului în televiziunile scumpe sau în ziarele colorate. Cheia succesului este chiar produsul și mai exact calitatea acestuia. De aceea lucrând asupra cartonașelor interactive Fast Phrases, am depus toate eforturile pentru a avea grijă de această calitate. În același timp îți propunem produsul pe deplin bazat pe cele mai bune soluții – conectarea sincronizării totale a creierului (ang. Whole Brain Synchronization) și una dintre formele sale de tip – cartonașe ce se bazează pe 3 planuri: combinarea noului cuvânt pentru tine cu locația sa naturală în context, înregistrarea sunetului cu exprimarea corectă a cuvântului și exemplul folosirii sale în propoziție. Totul a fost denumit Formula Fenomenalilor Multilingviști și a fost folosit în formula Fast Phrases.

Dacă nu profiți de această ofertă, cu siguranță știi deja câteva limbi fluent. Dacă nu, cu siguranță nu ai timp să primești avans, începând să câștigi mai mult și să călătorești în lume așa cum a găcut Iuliana? Alegerea îți aparține!!!

Îți doresc succes

Director de Marketing și vânzări

Setul de cartonașe interactive pentru învățarea limbii străine bazat 100% pe procese naturale mintale

Programul disponibil în versiunea digitală pentru descărcarea imediată.

Cum să comanzi în cel mai profitabil mod programul Fast Phrases?

Cu siguranță îți dai seama de faptul, că formula creată atât de atent este rezultatul multor ani de muncă al unei întregi echipe de cercetători. Formula având la bază profesori care cunosc peste 60 de limbi și faptul că permite consolidarea memoriei de asemenea în viața de zi cu zi, nu poate fi ieftină.

Însă numai acum, vizitând pagina prima oară, obții o reducere specială. Dacă te vei decide acum, acesta este de 47%.

Cu această reducere UNICĂ, prețul pentru setul de cartonașe pentru învățare este de 297 RON 157 RON.

Comandă cartonașele Fast Phrases

ATENȚIE!
Urmează instucțiunile de mai jos
pentru a comanda propriul
set de cartonașe Fast Phrases!

Apasă butonul ”Comandă cartonașele Fast Phrases” și completează formularul de pe pagina următoare, iar programul ajunge la tine în scurt timp. Mai târziu singur decizi. Dacă nu vei fi 100% satisfăcut, pur și simpul obții returnarea fondurilor – fără nici o întrebare.

Așteaptă! Nu rata ocazia incredibilă!

Dacă faci comanda astăzi, economisești 198 și obții o garanție de satisfacție.

Numai acum ai o șansă să încerci învățarea cu cartonașele Fast Phrases la un preț NEMAIPOMENIT

numai 99 RON

PS Amintește-te, de asemenea, despre avantajele achiziționării Fast Phrases:

  • ai o reducere specială de o singură dată,
  • obții rambursare garantată a 100% din suma plătită - în cazul în care, în 30 de zile, nu vei învăța limba la nivel primar, vei primi o rambursare totală a sumei plătite,
  • promoția te ajută sa economisești bani - în loc de 297 RON plătești doar 99 RON pentru un nivel de avansare.
Comandă cartonașele Fast Phrases la 99 RON